Românii plătitori de taxe care fac Crăciunul la Fisc: „Ăștia te fac să emigrezi în Australia, să crești canguri!”

„Ce-i asta, coadă la bani?”, se miră pe bună dreptate un domn venit cu fiul să-i plătească timbrul de mediu la mașina proaspăt adusă din Germania. „Da, dar la dat, nu la luat”, îi vine răspunsul din neantul cozii împletite ca un covrig, de la Administrația Financiară a sectorului 4. Este esența Fiscului în România. Aici, oamenii se înghesuie și spumegă nervos nu ca să facă bani, ci să dea banii la stat. Este o lume în care nici logica, nici binefacerile tehnologice ale secolului 21 nu au reușit să dea roade. Este o lume în care statul, prin reprezentanții săi de la ghișee, are mereu dreptate și nu oferă explicații.

Pe Brâncoveanu, la fiscul sectorului 4 unde își lasă banii către stat doar persoanele fizice, vreo 20-30 de oameni formează cozi care se îmbârligă și se contopesc în funcție de amplasarea ghișeelor. Nimeni nu mai știe ce coadă se conectează la ghișeul potrivit. Prin căldura formată de înghesuiala trupurilor de contribuabil, driblând fiecare cum poate emanațiile usturoiate sau transpirate ale diverșilor colegi de suferință, e mai bine să întrebi care coadă se potrivește ghișeului unde ai treabă. Misiune nu tocmai ușoară, pentru că „Informațiile” au la ghișeu o mică femelă de pitbull.

„De ce mă tot întrebați pe mine, domnișoară? Aveți contractul încheiat la un inspector fiscal…”, latră funcționara-pitbull, din spatele geamului soios și tapetat cu foi A4 imprimate cu diverse extrase din legi și anunțuri în păsăreasca funcționărească. Fata căreia i s-a adresat mârâiala rămâne cu gura căscată și contractul de locațiune despre care dorea să afle ce trebuie să facă în mână. Micul pitbull de ghișeu a trecut deja la următoarea victimă de la coadă.

Tânăra contribuabilă nu cedează însă ușor. În ciuda aerului angelic, bine scos în evidență de ochelarii de elevă, ea merge la un alt ghișeu de inspector fiscal. „Păi mergeți domnișoară la informații, să vedeți ce faceți cu contractul”, vine reverul. „Păi știți, de acolo m-au trimis la dumneavoastră”, chicotește tânăra, însă iadul înghețat din spatele ghișeului nici că clipește. Contribuabila insistă. Merge la alt ghișeu, doar pentru a afla că există miracole chiar și la Fisc. Inspectoarea fiscală o lămurește în două secunde și o trimite în treburile ei lumești: „Nu vă trebuie domnișoară nimic, nu mai trebuie să vină și ăia de la Ialomița”. Calvarul s-a terminat.

„Ăștia te face să emigrezi în Australia, mă, să crești canguri! De-aia pleacă lumea din țară”

Foto: Răzvan Chiriță // Mediafax arhivă.

Trecuți prin ciur și prin dârmon, trei bătrânei stau pe băncile jegoase și completează formulare, cu un teanc de foi în față. Își declară chiriașii la Fisc. Cine știe cunoaște, iar asta se vede la oricine stă și completează la formulare tacticos, fără să ceară ajutor, ci doar răsfoind printre zecile de foi cu acte, semn că ritualul a fost repetat an de an și s-a imprimat pe scoarța cerebrală a contribuabilului.

„Cum se numește asta, domnule, birocrație? Aristocrație? Sau anarhie?”, face pe deșteptul unul dintre cei trei bătrânei, care tocmai ce și-a terminat de făcut temele pe formularele de la Fisc. „Ăștia te face să emigrezi în Australia, mă, să crești canguri! De-aia pleacă lumea din țară!”, îi răspunde colegul de bancă, grăbindu-se să completeze misterioasele formulare ale ANAF.

Poveștile de coadă, în care afli că în Germania vii cu actele și în 45 de minute ai numerele de înmatriculare montate pe mașină, gata să pleci cu ea spre România, nu mai au deja niciun farmec. Nimeni nu se mai indignează, pentru că e ca o melodie pe care ai auzit-o de sute de ori la radio.

Icoana de la Avize de Plată

Într-o lume dominată de hârțoage, teancuri de dosare și funcționari stresați și isterici, în care computerele și internetul sunt doar un accident provocat intenționat, din lumea exterioară, greșeala nu doar că e omenească, ci e obligatorie. Oamenii vin în mod natural nervoși, pentru că cineva le ia banii lăsându-le un sentiment de japcă. Nu li se explică cum au fost calculate acele sume, iar poveștile de la coadă nu te fac deloc să te lași de bunăvoie pe mâinile capabile ale Fiscului. Sunt oameni cărora li s-au calculat datorii duble către stat. Din greșeală. Sunt oameni care nu au primit acasă cât au de plată pentru impozitul pe venit, ci direct somația de plată, cu amenințarea executării silite. Sunt oameni care s-au trezit cu conturile blocate și cu banii popriți direct din salarii, fără să fie informați că au vreo datorie către stat. Sunt oameni care au aflat în 2013 că au datorii din 2010 către Fondul de Pensii, cu penalizări de 100% din sumă, fără să îi fi deranjat vreodată vreo informare prealabilă.

În tot acest context de nervi și bani, icoana lipită pe imprimanta funcționarei de la Avize de Plată, femeia care îți spune câți bani datorezi statului, e doar o pavăză simbolică în fața gândurilor negre care vibrează din afara geamului de la ghișeu. În încercarea lor de a se proteja de contribuabil, funcționarii stau baricadați, cu topuri de hârtie care blochează gurile ghișeelor. Relația cetățeanului cu statul decurge prin guri de ghișeu soioase de la frunțile lipite de geam, pentru a auzi vorbele susurate de funcționari, dotate cu niște plastice jegoase, lipite cu scoci, prin care trebuie să treacă doar vorbele și actele cetățenilor, nu și scuipații, microbii și mâinile lor nervoase.

Unii cedează direct. „Aici e coada?”, spune un tânăr cu ochii căscați, privind la îmbulzeala dintre el și ghișeul dorit. Se răsucește pe călcâie și pleacă oftând.

Rezistentă, o doamnă pe la vreo 60 de ani abia dibuiește tainele smartphone-ului, ajunsă la gura ghișeului. Freacă ecranul tactil până ajunge la CNP-ul dictat de mama dumneaei, femeie de o vârstă venerabilă care e și ea datoare cu un ban la stat. I-l citește prin plasticele murdare funcționarei. Nu se leagă, e greșit. Îl mai citește o dată, iar nimic. Se dă la o parte și o sună pe mamă. „Zi CNP-u”! CNP-u” domne, că mi l-ai zis greșit!”, țipă doamna în telefon, ca să fie auzită de bătrâna de la celălalt capăt al convorbirii.

Între timp, tânărul Mihai Moga a ajuns primul la coada de vreo 20 persoane. Fierbe, cu hârțoagele în mână. Funcționara îi latră că are de plată 3.000 de lei pentru asigurarea de sănătate și pensie. „Nu am doamnă atâția bani la mine. Vreau să plătesc doar impozitul pe activitate la mine și pentru tata 300 de lei la sănătate”, zice băiatul. Nu se poate. După îndelungi dezbateri la ghișeu, funcționara cedează. Se poate. „16 lei pentru Moga Mihai și 316 lei pentru Moga Ștefan. Mergeți și plătiți, apoi faceți două cereri de compensare”, vine nota de plată la familia Moga.

Izbăvirea de la Casierie, unde statul nu are mărunt

De la coada de Avizele de Plată, trebuie să te muți la altă coadă, lipită de cea la care tocmai ai stat. Este cea de la Casierie. „Mergeți la Casierie” este izbăvirea pe care așteaptă să o audă strigată orice contribuabil, pentru că acesta este semnul că ai intrat în ultima etapă: plătești banii și pleci în viața ta.

Nu e mereu ușor. Uneori, statul nu are mărunt, iar funcționarele sale pretind ca omul să mai lase încă un pic de la el. „Doamnă eu nu mă mișc de aici! E vina mea că nu aveți mărunt? Eu stau cu un copil aici să plătesc și dumneavoastră nu aveți mărunt? Chiar vă bateți joc de mine?”, cedează nervos un domn cu copilul de mână, căreia Fiscul tocmai i-a spus în față că nu are să-i dea rest. Pentru a debloca situația, doi cetățeni vin în ajutorul statului, cu câteva bancnote de 1 leu. S-a făcut rost de mărunt, la fel de mărunt cât a fost tocat și nervul domnului cu copil.

Sectorul 2 vă va „oferii” maniere, dar nu și gramatică

Munți de dosare la Fiscul sectorului 2.

Dacă în sectorul 4 persoanele fizice trebuie să se înghesuie ca sardelele într-un spațiu de câțiva metri pătrați, în sectorul 2, pe Maria Rosetti, contribuabilul e primit într-o mică aulă, cu ghișee cu geamuri înalte până în tavan, dotate cu microfoane.

Pe toate geamurile, afli ce bun e ANAF-ul: „ANAF la dispoziția dumneavoastră”, „Vă ascultăm cu atenție, dorim să vă sprijinim”. O atitudine care îl face pe cetățean să scoată banul din buzunar mai cu tragere de inimă.

Fiscul de la sectorul 2 a inventat chiar și un cod de conduită, în care îl învață pe funcționar, dar și pe cetățean cum merge treaba la coada de dat bani. O intenție bună, dinamitată de gramatica nestudiată îndeajuns la școală de inspectorii fiscali: „Vă vom oferii servicii de calitate; Vă vom oferii toate informațiile fiscale de care aveți nevoie”.

În schimb cetățeanul trebuie să aibă încredere că Fiscul știe aritmetică mai bine decât gramatică și să facă următoarele: „să trateze funcționarii cu respect, să comunice politicos și să se comporte civilizat”.

Lângă ghișee, teancuri de dosare groase ating doi metri înălțime și trăiesc în aer liber. Dacă s-ar prăbuși, un contribuabil ar putea să-și piardă și viața, nu doar banii, ducând la bun sfârșit dictonul că de moarte și de Fisc nu scapă nimeni. Sunt serviciile de calitate oferite de sectorul 2.

Ieșit afară, la lumina zilei, unde nu mai miroase a dosar fiscal și mobilă îmbâcsită, România te întâmpină cu brațele deschise. Intersecția Maria Rosetti cu Calderon e blocată de lucrările la canalizare, ale cărei guri, se știe, sunt ca un făcut amplasate în mijlocul șoselelor. Claxoane, ambalări nervoase de motor, pichamăre bubuind. Logica și haosul Fiscului s-au revărsat în stradă.

NOTĂ: Fiscul a decis să-și spele imaginea în fața românilor. A început cu schimbarea siglei. „Schimbarea identității vizuale” face parte dintr-un proiect mai amplu, în valoare de 1,5 milioane de euro. Detalii aici.